a fost acela de a corobora datele de ordin arheologic cu informaţiile obţinute din sursele narative, publicate sau inedite, demers care ar augmenta baza documentară a istoriei acestei zone din cuprinsul târgului medieval.
Repertoriul Arheologic al județului Iași[1] nu menționează descoperiri arheologice în apropierea obiectivului, deşi, în ultimii ani, arheologii au descoperit zonele învecinate numeroase urme ale locuirilor începând cu secolul al XIV-lea[2].
Terenul cercetat este cel pe care a fost amplasată Casa „Bardasare”, în care a locuit câţiva ani pictorul Gheorghe Panaiteanu-Bardasare (1816-1900), stabilit la Iași pe la 1860. Anterior, imobilul a aparținut căminarului Costache Tomozache, care o închiriază pentru a se stabili aici Consulatul Austriei. Pe lângă locuință (avariată la cutremurul din 1977 și degradată progresiv până ruinare – în anii 1990), proprietatea Bardasare mai includea și un rând de dughene la stradă (fosta Ulița Feredeelor). Fundațiile acestor clădiri au fost interceptate și degajate în timpul săpăturilor arheologice.
Metodologia de lucru a vizat cercetarea unei suprafeţe cât mai mari din perimetru, deşi s-au respectat anumiţi parametri de protecţie faţă de vecinătăţi (terenul este situat pe o terasă care are pante abrupte pe laturile sudice şi vestice), precum şi alte realităţi identificate în teren (existenţa unor cămine de vizitare, bazine, fose, jgheaburi şi tubulaturi din beton provenite de la sistemul de aducţiune apă-canal).
Astfel, în prima fază s-au trasat trei secțiuni, urmărindu-se cercetarea laturilor de sud, vest și nord ale proprietății (Pl. I-III). Secțiunile, notate S1-S3, au avut iniţial lățimea de 4 m şi lungimi între 20 şi 30 de m). În urma extinderilor şanţurilor S1 şi S3 spre nord (S1a, 5 x 23,50 m) şi spre est (S3a, 6,50 x 11 m) perimetrul cercetat s-a mărit simţitor. Între secţiuni s-au păstrat iniţial martori de 2-3 m, ulterior, după înregistrarea indicilor stratigrafici şi a complexelor arheologice, aceştia fiind îndepărtaţi pentru investigarea situaţiilor surprinse în malurile de pământ respective. Proiectul de cercetare a prevăzut ca după cercetarea și epuizarea celor trei secțiuni, restul terenului să fie cercetat în suprafață, sub formă de casete. Însă, planul de lucru a fost ajustat în funcție de natura descoperirilor, iar la final, în afara celor două extensii ale secțiunilor S1 și S3, deja menţionate, s-au mai dezvelit încă trei casete, notate A-C, având dimensiuni diferite.
S-a intervenit în straturi subțiri până la solul steril din punct de vedere arheologic (argilă galben-cenușie, nisipoasă, în această zonă). De asemenea, s-a urmărit cu foarte mare atenție apariția eventualelor complexe arheologice și s-a insistat pe realizarea profilelor și identificarea nivelurilor stratigrafice pentru stabilirea cronologiei în zonă şi a raporturilor diacronice între diverse situaţii, elemente arhitectonice şi complexe identificate. Adâncimea până la care s-au săpat secțiunile și s-a efectuat săpătura în suprafață a variat de la -4,00 m (spre vest, în S3, unde s-a constatat o depunere consistentă) la -2,10 m (spre est, în Cas. B), datorită pantei accentuate a terenului, ameliorată prin terasare antropică ulterioară.
Amintim că hărţile din secolul al XIX-lea şi începutul veacului următor ne-au indicat prezenţa unui imobil de dimensiuni apreciabile (circa 10 x 22 m), având parter, demisol – cu pivniţă (pivniţe) – şi pridvoare. Cercetările din teren au confirmat informaţiile documentare şi a registrelor cadastrale, astfel încât, în urma investigaţiilor arheologice au fost identificate resturile fundaţiilor şi pivniţa/pivniţele acestui imobil.
Analiza tehnicilor de construcţie, a indicilor stratigrafici şi planimetrici, a fazelor de distrugere şi refacere a evidenţiat o serie de date referitoare la istoricul acestei clădiri. Se pare că imobilul a suferit de-a lungul timpului mai multe distrugeri şi refaceri, cele mai vizibile fiind, în special, pentru remedierea problemelor arhitecturale cauzate de cutremurul de la 1977. După 1992 clădirea a fost părăsită şi, cu timpul, datorită dărâmării a mai multor elemente arhitecturale, aceasta a fost demolată.
În plus, situarea terenului în imediata apropiere a bisericii Gheorghe Lozonschi (ridicată pe la 1800) (circa 25 m vest de monumentul religios) şi, mai ales, în imediata vecinătatea a Uliţei Feredeielor, ne-a determinat să abordăm cercetarea cu atenţie sporită.
Topografia zonei a determinat metoda de cercetare arheologică. Astfel, într-o primă fază, s-au trasat un număr de trei secţiuni, cu dimensiuni cuprinse între 4 x 30 m (S1), 4 x 24 m (S2), şi, respectiv, 4 x 20 m (S3), păstrând martori intermediari de circa 2-3 m (aceştia fiind ulterior îndepărtaţi) (Pl. I-III).
În funcţie de rezultatele obţinute, s-au extins cele trei secţiuni cu alte două şi prin s-au deschis trei casete alăturate pentru investigarea exhaustivă a complexelor arheologice şi recuperarea materialului arheologic in situ. Acestea au, în funcţie de necesităţi, 5 x 23,50 m (S1a, extindere spre nord a S1, pe direcţia E-V), 6,50 x 11 m (S3a, extindere spre est a S3, pe direcţia S-N), 9,0 x 15 m (Cas. A, extindere spre sud a S2, orientare E-V), 8,0 x 9,50 m (Cas. B, extindere spre est a S1 şi S2), respectiv, 2/2,50 x 4/4,50 m (Cas. C, dispusă V-E, în capătul nordic al Cas. B). Ulterior, după înregistrarea stratigrafică a acestora, efectuarea de fotografii şi desene ale obiectivelor-complexe identificate, martorii dintre secţiuni şi casete au fost înlăturaţi (Pl. I-III).
Curăţirea perimetrului şi îndepărtarea stratului vegetal au dezvelit resturi de materiale de construcţie (beton, pavele, mortar, cărămidă, piatră, ţevi din fier, sârmă etc.) datând de la intervenţii recente (ultimii 30 de ani). Mai mult, au fost depistate mai multe guri de canal şi cămine pentru apă, iar cercetarea în profunzime a condus la identificarea a numeroase ţevi din fier şi conducte din beton provenind de la sistematizarea apă-canal a zonei. De asemenea, un jgheab de circa 1,00 x 1,30 m traversează latura estică a proprietăţii (pe toată lungimea ei) pe direcţia S-N, afectând astfel straturile arheologice până la circa 1,50 m în profunzime.
Ruinele casei Bardasare au fost identificate imediat sub stratul de moloz superficial, sub formă de resturi de elevație de 0,20 m peste ultimul nivel de călcare utilizat al clădirii, împreună cu porțiuni de trotuar (cu o lăţime de 0,90 m), în capătul de V al secțiunii S1, împreună cu fundații relativ continue. De asemenea, în S1 a fost identificată postamentul din beton al unuia dintre stâlpii cerdacului de intrare, care făcea parte din configurația casei surprinse în fotografii din anii 1940.
Variațiile în plan ale imobilului, aşa cum au fost ilustrate în planurile urbane din secolul al XIX-lea (1857, 1900) și în cel din 1955, au fost confirmate în teren, sub forma unor etape de reconstrucție și de extindere, vizibile ca discontinuități în fundație (cezuri, variații bruște ale adâncimii de fundare și ale materialelor și tehnicii constructive). Astfel, în S1 au fost puse în evidență trei astfel de etape constructive, cea mai nouă fiind corelată cu o pivniță din piatră, monocelulară, cu boltă semicilindrică, orientată S-N, cu trepte din dulapi de stejar (Pl. IV/1; V/2). Din galeria de acces a pivniței, din umplutura de peste treptele din lemn, au fost recoltate două monede din 1953-1957, în timp ce din umplutura din zona de trecere dintre galeria de acces și camera subterană a fost recoltată o monedă din 1992, ceea ce datează ieșirea din uz a pivniței și, foarte probabil, a casei, în deceniul 10 al secolului trecut. Extinderea spre E a secțiunii S3 (S3a) a permis dezvelirea unei a doua pivnițe, anterioară celei de secol XX, prăbușită și umplută cu moloz modern, a cărei descoperire a permis interpretarea mai clară a cezurilor de fundare identificate în zona galeriei de acces a pivniței de secol XX, rezultând în identificarea unei etape constructive intermediare ca stratigrafie relativă între pivnița prăbușită și pivnița de secol XX. Acest fapt ne conduce la ipoteza suficient de solidă a corelării pivniței prăbușite cu prima construcție din zidărie din piatră de pe obiectiv, respectiv cea documentată la 1835.
În afara elementelor de zidărie surprinse pe latura sudică a proprietăţii, în secțiunea S1 au fost interceptate circa şase gropi cu destinaţie menajeră, dintre care trei au un inventar deosebit de variat şi interesant. Gropile aveau forme diferite (forme rotunde, ovale, în formă de sac; circa 1,0 – 2,0 m diametru şi o adâncime, care a variat de la o groapă la alta, de circa 0,60-1,70 m), fiind adâncite până în solul steril, conținând pământ brun purtat, cenușă, cărbune, oase de animale, sticlă, obiecte din fier și cantități mari de fragmente ceramice. Toate aceste gropi reprezintă intervenţii din perioada modernă şi contemporană, dar care au antrenat material arheologic din veacurile XIV-XV (două fragmente din buza unor oale decorate cu incizii şi caneluri; ceramică de culoare neagră), XVI, XVII-XVIII şi XIX (resturi ceramice de la vase de tip oală, urcior, cană cu gură trilobată sau cioc, strachină, farfurie, căniţă, ceşcuţă; câteva fragmente de ceramică porţelanată de provenienţă otomană, chinezească şi occidentală; părţi ale unor cahle cu decor traforat, reproducând scene de viaţă cotidiană, motive geometrice şi florale; fragmente de obiecte din fier – piroane, cuie, cuţite, zăvoare etc. –; sticlă; resturi paleofaunistice de la animale domestice de talie medie şi mare; etc.). Cea mai interesantă situaţie am remarcat-o în profilul sudic al S1, între jgheab şi unul din căminele descoperite în timpul cercetărilor, unde o groapă cu deschidere mare (circa 3,0 m), tăiată de şanţul unei conducte din beton, care avea direcţia SV-NE, şi de groapa de săpare a căminului menţionat, suprapune alte trei gropi (Pl. IV/2). Ultima (distrusă de intervenţii din perioada contemporană) conţine material ceramic din secolul al XVII-lea, dar şi o bârnă carbonizată de circa 2,0 m şi o grosime de 0,15 m. Probabil, această alveolare ar putea constitui groapa unei locuinţe medievale. Apropierea de limitele proprietăţii şi de stradă a determinat abandonarea investigării complexului.
De asemenea, în profilul nordic al secțiunii S1, la circa 2,5 m est de fundația stâlpului de sud al intrării în imobil, a fost cercetat un postament rectangular din zidărie de piatră și mortar de var, ca și un fragment de trotuar cu rigolă, din același material, soclul respectiv având în centru o gaură cilindrică (diam. 0,1 m) cu pereți din piatră îndesată, adâncă de 1,85 m. Forma și structura acestui complex, ca și contextul dat de sursele documentare și de stampa din anii 1840, înfățișând Palatul Sturza, biserica Lozonschi și Legația Austriei, conduc la concluzia că acesta este baza catargului pe care era ridicat drapelul Legației.
Nevoia de a cerceta câteva complexe arheologice surprinse în profilul nordic al S1, ne-a determinat ca după înregistrarea stratigrafiei şi a planimetriei sectorului de lucru să deschidem S1a (5 x 23,50 m). În această porţiune au fost identificate elementele arhitectonice ale unei posibile intrări în locuinţă dinspre est (două postamente din piatră de mari dimensiuni, care ar fi susţinut două colonete ale unui pridvor). Şi din acest sector de lucru au fost observate intervenţii antropice din perioada contemporană (ultimii 40-50 de ani), constituite de lucrări edilitare pentru aprovizionarea cu apă şi canalizare a zonei. Acestea au distrus complexe arheologice anterioare şi au antrenat material arheologic din secolele XVII-XVIII şi XIX.
Concomitent, s-a dorit interceptarea laturilor nordice şi vestice ale imobilului. Pentru aceasta s-au deschis alte două sectoare de lucru (S2 şi S3), având 4 x 24 m (S2), respectiv, 4 x 20 m (S3). Investigaţiile din S3 au evidenţiat fundaţiile de pe latura vestică a clădirii, fiind surprins totodată şi trotuarul ce deservea accesul din jurul acesteia. De asemenea, în malul vestic au fost depistate un cămin de apă şi o posibilă fosă construită din ciment în secolul al XX-lea (cu latura de circa 3,00 m). În colţul sud-vestic al imobilului au fost descoperite două postamente din piatră de mari dimensiuni, care au folosit probabil ca baze pentru două coloane de la un pridvor de acces în casă. Din interiorul acestor ziduri au fost recuperate, din pământul negru de umplutură, cantităţi apreciabile de ceramică (vase, cahle şi teracotă) din secolele XVIII, XIX şi XX, dar şi numeroase resturi osteologice de la animale de talie medie şi mare (ovicaprine, porci, vaci, cai).
Deopotrivă, cercetările din S2 au evidenţiat o serie de situaţii la fel de interesante ca şi cele investigate în celelalte puncte de lucru. Astfel, şi în această secţiune s-au depistat elemente arhitectonice (resturi de fundaţii construite din piatră şi cărămidă) şi bolta distrusă a(l) unei/unui pivniţe/beci (surprinsă în profilul nordic al S2), care au fost deranjate de lucrările de aducţiune apă şi canalizare din perioada contemporană. Şanţurile acestora, dispuse SE-NV, S-N, SV-NE, traversează întreaga proprietate afectând astfel laturile estice şi nordice ale imobilului respectiv. Cele mai interesante situaţii au fost generate de investigarea a trei gropi de mari dimensiuni, care conţin un bogat material ceramic şi osteologic. Primele două, situate în apropierea malului estic al S2, au forme uşor neregulate, aproape ovale, având dimensiuni de circa 2 x 2,50 m. Baza acesteia a fost surprinsă la -2,45-2,55 m faţă de nivelul actual de călcare situat pe malul estic al S2. Din aceste gropi, cu destinaţie menajeră (săpată probabil în secolul al XIX-lea) a fost recuperat un material arheologic divers şi amestecat. Din umplutura gropii a fost recoltată o monedă din argint, din secolul al XVII-lea[3], dar şi fragmente ceramice datând din aceeaşi perioadă, precum şi din secolele XVII-XVIII şi XIX (resturi ceramice de la vase de tip oală, urcior, cană cu gură trilobată sau cioc, strachină, farfurie, căniţă, ceşcuţă; ceramică decorată cu vopsea albă şi roşie; ceramică smălţuită cu smalţ de culoare verde, maronie, maroniu-gălbuie, decorată cu vopsea reprezentând motive geometrice şi florale; câteva fragmente de faianţă şi porţelan de provenienţă otomană, chinezească şi occidentală; părţi ale unor cahle cu decor traforat, reproducând scene de viaţă cotidiană, motive geometrice şi florale; fragmente de obiecte din fier; resturi paleofaunistice de la animale domestice de talie medie şi mare; etc.). Aceasta este intersectată de o groapă de mari dimensiuni (2,5 m lărgime, 2 m adâncime), care traversează în diagonală secțiunea (lutărie ad-hoc?).
Un element cu totul aparte a fost semnalat în colţul nord-vestic al fundaţiei clădirii, unde s-a observat un arc de descărcare construit din piatră, având o deschidere de circa 2,10 m (Pl. V/1). Umplutura acestei deschideri s-a făcut cu pământ, iar în partea de jos, pe o înălţime de circa 1,0 m, golul a fost închis de un zid construit din piatră de mici dimensiuni. Din umplutura acestei deschideri au fost recuperate câteva fragmente ceramice din secolele XVI şi XVII, dar şi o bucată dintr-o pipă datând din veacul al XVIII-lea.
Alte câteva resturi de fundaţii executate din piatră legată fără mortar şi din cărămidă au fost depistate pe traseul N-S al laturii estice a clădirii, acestea fiind distruse de intervenţiile antropice din perioada contemporană.
La jumătatea laturii estice (circa 12-14 m nord faţă de latura sudică a imobilului) a fost descoperit un element arhitectonic circular din piatră de mici dimensiuni, legat cu mortar, care arată ca o absidă şi care ar putea fi fundamentul unui artificiu arhitectural închis (pridvor, balcon, foişor). Acest element arhitectonic se observă pe planurile şi în pozele clădirii. Deschiderea acesteia este de circa 2,0-2,40 m, iar grosimea pereţilor fiind de aprox. 0,45 m.
În profilul nordic şi estic al Cas. A s-au observat resturile unei locuinţe (probabil din secolele XVIII-XIX), care a fost distrusă prin incendiu, zona fiind reamenajată pentru locuire. Aceste mărturii se prezintă sub forma unui strat consistent de arsură cu cărbune şi chirpici arşi, de culoare roşietică. Acest strat este suprapus de un nivel de amenajare a terenului şi de o lentilă subţire de mortar, provenind probabil de la o etapă constructivă în zonă.
În Caseta C au fost interceptate fundațiile dughenelor de secol XIX, respectiv colțul de SV al acestora, restul fundațiilor, împreună cu pivnița, aflându-se sub pavajul trotuarului și străzii Cantacuzino. Aceste fundații au suprapus un cuptoraș (din care a fost interceptată marginea vestică), de formă probabilă rectangulară cu colțurile rotunjite, a cărui vatră a fost descoperită la -1,45 față de nivelul actual de călcare, cu 12 cm sub talpa fundației dughenelor. Din umplutura cuptorașului nu au fost recuperate materiale arheologice. La 50 cm nord de cuptoraș, la același nivel de adâncime, a fost interceptată o groapă de gunoi de formă ovală, suprapusă parțial (50%) de fundația dughenelor, cu o adâncime păstrată de 35 cm. Groapa conținea predominant cenușă și tăciuni, amestecate cu fragmente ceramice de secol XVII și rare oase de animale. Din umplutura gropii au fost recuperate câteva fragmente informe de tablă și bară din cupru, ca și o lingură de turnat metal din fier, de dimensiuni mici (45 cm lungime, 10 cm diametrul căușului), puternic corodată. Aceste elemente ne fac să presupunem că respectiva groapă (G7) a servit ca debușeu pentru resturile de la utilizarea cuptorului (probabil de metalurgie)
Materialul recoltat din săpătură constă dintr-un mare număr de fragmente de vase ceramice (mai ales din cele şase gropi menajere), șase fragmente de pipă, fragmente de cahle și de sfeșnice, fragmente de olane de acoperiș, toate fiind antrenate în pământul purtat, databile între secolul al XVII-lea și secolul al XX-lea. Însă, cele mai timpurii părţi ceramice aparţin secolelor XIV-XV.
Ceramica reprezintă, după cum era de așteptat, cel mai numeros și mai variat material arheologic descoperit în cadrul săpăturii noastre. În total au fost recoltate numeroase fragmente ceramice, provenind în special de la vesela comună de bucătărie: oale, castroane, străchini, căni, urcioare, etc. Multe dintre aceste fragmente sunt glazurate, culoarea predominantă fiind maro sau verde. Unele piese au fost decorate cu motive florale sau geometrice, caracteristice ceramicii cu decor popular din secolele XIX-XX. Din gropi au fost recuperate chiar și vase care pot fi întregite parțial. Între descoperirile mai deosebite poate fi menționată mai multe fragmente de faianță otomană pictată (Iznik și Kutahya), decorate prin pictare cu motive florale, provenind de la mici boluri sau ceșcuțe, dar şi un inel din cupru – secolele XVIII-XIX.
Cele mai interesante piese, care oferă indicii concrete de încadrare cronologică sunt: cele 6 monede (un denar unguresc de la Matia Corvin – sf. sec. al XV-lea; o jumătate de gros polonez sec. XVII, o monedă turcească – sec. XVIII-XIX; cele două monede de la Gh. Gheorghiu-Dej; cele 6 pipe de factură turcească – secolele XVIII-XIX; o monedă de la 1992 (folosită ca terminus post quem pentru locuinţa investigată).
[1] V. Chirica, M. Tanasachi, Repertoriul arheologic al judeţului Iaşi, vol. I-II, Institutul de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol”, Iaşi, 1984 (I), 1985 (II).
[2] Informaţii obţinute de la arheologii Stela Cheptea şi Bobi Apăvăloaie, cărora le mulţumim.
[3] Billon; 0,66 g; 16×17 mm; 12h; f.s.c.; bătută descentrat pe avers și pe revers; ruptă; Av. SIGIS•III•DG•REX•POL; Rv. SOLIDVS•CIVI•RIGEI; Uniunea Polono-Lituaniană: Riga, Sigismund III, szeląg, Riga (liszka – Otto von Meppen), anii 1612-1620 (Kopicki 2007, p. 261, nr. 1367; Gumowski 1960, p. 140, nr. 1443). (Obs. Cel mai probabil este vorba despre o imitație din epocă (din cauza calității inferioare a metalului și a legendei neglijente); pe baza formei scutului de pe revers (simplu), cronologia se poate restrânge între anii 1612-1616). SII, în groapă est; – 1,05 m.
Amplasarea secțiunilor și casetelor.
Imagine realizată cu drona cu tot complexul descoperit.
Planul general al complexelor arheologice descoperite.
S3a, extradosul degajat al pivniței 1 și resturile zidurilor pivniței 22. S1, profil N cu groapa 1.
S3a, secțiune prin bolta pivniței 1.
S2, profil S cu groapa Gr.3 suprapusă de șanțul militar;
Cercetarea arheologică preventivă efectuată până în prezent în strada Crișan Nr. 10, Iași a dus la concluzia că intervențiile antropice importante în zonă s-au înregistrat începând cu secolul al XIX-lea, mai ales în a doua jumătate a acestui secol. În suprafața cercetată a fost identificată arheologic clădirea cunoscută drept Casa Bardasare, cu anexele acesteia, fiind ruinată și practic dispărută de la fața solului începând cu 2008-2010. A fost clarificată succesiunea etapelor de reconstrucție, extindere și reparație ale acestei clădiri, corelând descoperirile arheologice cu informațiile documentare și cele cartografice. Cercetarea arheologică a confirmat funcționarea în această clădire a Legației austriece la Iași (anii 1840), în perioada în care sediul acesteia din Târgu Cucu a fost distrus de incendiu.
Materialul arheologic descoperit în zonă este în curs de prelucrare, provenind dintr-un interval foarte larg de timp (secolele XVII-XX), fiind în mare parte purtat și depozitat în cele patru gropi de gunoi menajere descoperite, nefiind exclusă și descoperirea unor fragmente ceramice mai vechi, inclusiv medievale (secolele XIII, XIV și XV) și pot constitui, după o cercetare minuțioasă, elemente importante în zugrăvirea vieții cotidiene în modernitatea târzie la marginile Iașilor.