Cercetarea arheologică preventivă Stradela Albă Nr.1

1939 — 1946
Cercetarea arheologică preventivă s-a desfășurat în suprafața clădirii și pe terenul adiacent monumentului istoric „Casa” (LMI IS-II-m-B-03692) situat în zona de protecție a sitului „Centrul Istoric al Municipiului Iași”, LMI IS-I-s-A-03504, la circa 35 m NNE de biserica Albă („Schimbarea la Față”, fostă „Nașterea Maicii Domnului”, 1764, IS-II-m-B-03693), dar și în imediata proximitate a numeroase alte monumente și situri incluse în Lista Monumentelor Istorice.

Din punct de vedere topografic, terenul este localizat pe terasa inferioară a Bahluiului, pe interfluviul Bahlui-Cacaina, la marginea versantului vestic al văii Cacainei. Locuirea medievală în zona obiectivului apare în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. În secolele XVII-XVIII zona este ocupată de locuințe și ateliere de meșteșugari ocupați în prelucrarea pielii (tăbăcari, curelari, șelari, băibărăcari), mulți dintre aceștia fiind armeni.

După jumătatea secolului al XVIII zona este locuită cu precădere de mici comercianți și meșteșugari evrei, fiind utilizată frecvent în secolele XVIII-XIX ca loc de depozitare a molozului și a gunoaielor din oraș, cu scopul extinderii terasei.

Documentele cartografice cele mai timpurii care oferă o imagine cât de cât credibilă asupra locuirii în această zonă sunt Planul inginerului Bayardi (1819) și Planul orașului Iași al lui Grigore Bejan (1844).

Documente cartografice de secol XIX arată că în 1819 limitele de proprietate nu coincideau ce cele date de planul din 1844, iar pe amplasamentul obiectivului nu exista nici o construcție. În același timp, planul din 1844 atestă o construcție cu plan în formă de T, existentă aproximativ pe amplasamentul actual. Această formă de plan este similară cu cea a primei construcții identificate arheologic. Planurile succesive (1900, 1955, 1975) arată că această clădire a evoluat ca formă, fiind mai întâi extinsă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (ante 1900), apoi extinsă din nou (probabil în mai mult etape în succesiune rapidă) în prima jumătate a secolului XX (ante 1955), modificările din a doua jumătate a secolului XX fiind mai puțin semnificative. La momentul începerii cercetării arheologice monumentul se prezenta sub forma unui morman de moloz care suprapunea demisolul, beciul și fundațiile clădirii.

Ca și alte obiective din zonă, a suferit ca urmare a depozitării molozului și gunoiului din oraș, marginea terasei fiind extinsă în acest fel cu 20 m, stratul de moloz/gunoi ajungând în unele puncte și la 2 m grosime. Repertoriul Arheologic al Județului Iași menționează descoperirea, în apropiere, la Nr. 19, de ceramică de secol XVI și XVII[1]. Terenul cercetat se află la 40 m E de punctul „Hotel Europa”, locul descoperirii unui atelier de bijutier datat în prima jumătate a secolului al XVII-lea, distrus prin incendiere, cu un inventar bogat și divers, care include un ceas solar de buzunar realizat la Nuernberg la sfârșitul secolului al XVI-lea[2].

Scopul principal al investigațiilor a fost acela de a corobora datele de ordin arheologic cu informațiile obținute din sursele narative, publicate sau inedite, demers care ar augmenta baza documentară a istoriei acestei zone din cuprinsul târgului medieval.

[1] V. Chirica, M. Tanasachi, Repertoriul arheologic al judeţului Iaşi, vol. I-II, Institutul de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol”, Iaşi, 1984 (I), 1985 (II).

[2] Cercetare efectuată de Institutul de Arheologie Iași în 2000, de Victor Spinei, Vasile Chirica, Costel Chiriac și Costică Asăvoaie.

Aspectul clădirii înainte de colapsul suprastructurii: în 2006, clădirea funcțională; în 2014, clădirea în ruine

Aspect exterior 

Vedere generală asupra celor trei secțiuni, spre ESE, înainte de demontarea martorului S I – S II

Cuptorul medieval suprapus de fundațiile de secol XIX, în martorul dintre S I și S II

Mormântul M1;

Vedere aeriană generală asupra ruinelor degajate ale monumentului IS-II-m-B-03692

Tehnica de sapatura

Datorită existenței pe teren a monumentului istoric sub forma unei movile de ruine, a cărui distrugere face obiectul unei anchete judiciare, metodologia de lucru a vizat cercetarea unei suprafețe cât mai mari din perimetru, în interiorul monumentului limitându-ne la degajarea resturilor și molozului, până la pardoseli.

Au fost trasate trei secțiuni (S I – III), aliniate cu limita proprietății dinspre Strada Pădurii. Secțiunile au fost orientate V-E, eșalonate de la N la S, la 4 m distanță de limita proprietății, de 4 m lățime (SI) și 3 m lățime (SII și SIII), cu martori de 1,50 m lățime între secțiuni. În acest fel secțiunile au acoperit întreaga amprentă la sol a monumentului. Au fost excavate mai întâi SI și SII, apoi s-a procedat la demontarea martorului dintre acestea, continuând cu excavarea secțiunii SIII și încheind cu demontarea martorului dintre SII și SIII.

Monumentul istoric s-a ruinat în anii 2005-2010, fiind lăsat în părăsire până în 2018, când noii proprietari au răzuit molozul și resturile de ziduri de la suprafața solului, ridicând o movilă în colțul de SE al terenului, peste colțul clădirii.

După degajarea curățarea terenului de vegetație și resturi de demolare, s-a intervenit în straturi subțiri până la solul steril din punct de vedere arheologic (argilă galben-cenușie, nisipoasă, în această zonă). De asemenea, s-a urmărit cu foarte mare atenție apariția eventualelor complexe arheologice și s-a insistat pe realizarea profilelor și identificarea nivelurilor stratigrafice pentru stabilirea cronologiei în zonă și a raporturilor diacronice între diverse situații, elemente arhitectonice și complexe identificate. Adâncimea până la care s-au săpat secțiunile și s-a efectuat săpătura în suprafață a variat de la -3,70 m (în gropile din colțul de SE al construcției) la -2,00 m (în partea de V a săpăturii). În interiorul clădirii au fost degajate manual resturile de demolare și fragmentele instabile de zidărie, până la pardoseala păstrată a clădirii, urmărind cât mai fidel limitele secțiunilor trasate.

  • Rezultatele cercetărilor arheologice
  • Exteriorul monumentului

În partea de vest a obiectivului (în exteriorul perimetrului construcției) cercetarea arheologică s-a desfășurat după standard, în toate cele trei secțiuni și la demontarea martorilor: trasare, săpătură la cazma și lopată în suprafață, în straturi de 20-30 cm, identificând și apoi urmărind unitățile stratigrafice, identificând și apoi degajând în detaliu complexele, până la steril. După degajarea stratului vegetal superficial (A) (aprox. 5 cm grosime) s-a constatat că acesta suprapunea un nivel de demolare recentă (B), cu multă cărămidă spartă, tencuială de ciment și fragmente de beton, nivel corelat cu ruinarea clădirii monument istoric din perioada 2005-2010. Acest strat este prezent pe toată suprafața obiectivului, inclusiv în interiorul perimetrului clădirii, având o grosime variabilă de 15-25-30 cm și urmărind micro-relieful terenului.

Sub nivelul de demolare recentă a fost identificat un strat de umplutură (C), brun-cenușiu, cu fragmente de cărămidă și tăciuni, pigmentat slab cu argilă galbenă și cu resturi de lipitură calcinată. Compoziția acestui strat și poziția stratigrafică ne face să credem că reprezintă o nivelare legată de lucrări de construcție din secolul XX. În acest strat au fost descoperite, în imediata apropiere a fundațiilor extensiei de secol XX a clădirii, mai multe tuburi de cartușe cal. 7,92 mm și de muniție de vânătoare cal. 12. Acest strat are o grosime de 20-30 cm, fiind prezent pe jumătatea de vest a obiectivului, în toate cele trei secțiuni.

Sub nivelarea de secol XX a fost descoperit un strat de culoare brună (D), compact, cu fragmente de cărămidă și de piatră, tencuială de var, fragmente ceramice moderne și oase de animale. Molozul specific și resturile menajere sunt foarte fragmentate, situație specifică umpluturilor realizate cu sol urban multiplu „reciclat”. Ca urmare, acest strat poate fi datat oricând între mijlocul secolului al XIX și mijlocul secolului XX. Acest strat are o grosime variabilă, de la 5 cm în colțul de SV al suprafeței excavate, crescând constant în grosime și adâncime, la 35 cm imediat la V de fundația clădirii.

Sub acest strat a fost identificat solul natural cu nivelul de călcare ante 1844 (E), brun închis, compact, care trece în argila galbenă, sterilă din punct de vedere arheologic.

În această jumătate de vest a suprafeței cercetate au fost identificate 7 complexe arheologice, constând din 3 gropi menajere, 2 gropi de stâlp de schelă (în S I), 2 șanțuri de fundație suprapuse (identificate în S I și SII) și un mormânt (C.II/1) puternic deranjat de primul șanț de fundație (în S II). Atât din gropile menajere, cât și din gropile de stâlpi și șanțurile de fundație, au fost recuperate fragmente ceramice rulate, databile din secolul al XVII-lea și până în secolul XX, sticlărie fabricată industrial din secolele XIX și XX și fragmente diverse de feronerie modernă, puternic deteriorate și corodate. Singurul mormânt descoperit a fost grav afectat de extinderea clădirii la finele secolului XIX – începutul secolului XX, fiind secționat și „rașchetat” de primul șanț de fundație descoperit la V de clădire.

Săpătura din exteriorul monumentului s-a oprit la V de fundația zidului perimetral, a cărui cercetare a identificat două etape de construcție, cea mai veche fiind partea centrală, extensiile de sud și de nord fiind ulterioare, ca și o zonă de reparații, între partea centrală și extensia de nord.

Este interesant de remarcat că un număr de șapte monede și un nasture globular au fost descoperite în exteriorul construcției, toate în contexte secundare. Dintre acestea, M2 a fost descoperită în groapa Gr.5, M1 și nasturele în șanțul de fundație (Gr.3), în timp ce celelalte cinci au fost toate descoperite în stratul D (umplutură din sol „reciclat”, de secol XIX).

Nasturele globular merită o mențiune specială, fiind unul filigranat, din fir de argint aurit, descoperit în context secundar sau chiar terțiar, purtat odată cu pământul din umplutura unui mormânt. Contextul de secol XIX al descoperirii atestă o operațiune de desființare parțială a cimitirului, înainte de desființarea completă, din 1887.

Interiorul monumentului

Jumătatea de E a suprafeței cercetate a cuprins perimetrul construit al monumentului, în care săpătura arheologică a constat în degajarea manuală a resturilor de ziduri, a molozului și gunoaielor recente, până la nivelul pardoselii, cu excepția a trei arii în care pardoseala nu a fost identificată, probabil răzuită, unde s-a săpat manual, în straturi de 20-25 cm, până la argila sterilă, cu identificarea și cercetarea complexelor.

Ca urmare a intervențiilor recente de curățare a ruinei, stratigrafia din interiorul construcției este inexistentă, molozul fiind adunat mecanic de pe suprafața construcției și îngrămădit pe colțul de SE al acesteia.

Degajarea clădirii a permis identificarea compartimentării acesteia în ultima fază de locuire și, într-o oarecare măsură, a etapelor de construcție ale acesteia. Astfel, s-a constatat că prima locuință, construită între 1819 și 1844 (conform documentelor cartografice), a fost ridicată peste un beci din piatră cu o singură navă, boltită cilindric, cu intrarea dinspre NV, sub forma unui gârlici perpendicular pe mijlocul navei. Această primă construcție avea fundații foarte adânci, din piatră, din elevație păstrându-se o singură asiză, fragmentară, din cărămidă. Forma sugerată de traseul fundațiilor vechi confirmă amprenta la sol dată de Planul Orașului Iași al lui J. Rasek (1844).

Această primă clădire a fost folosită ca nucleu pentru o serie de extinderi, prima dintre acestea fiind în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A treia etapă de construcție a constat dintr-o extindere (sau de mai multe extinderi în succesiune rapidă), cel mai probabil după Al doilea Război Mondial, care au conferit monumentului forma care apare în Planul Orașului Iași din 1955 (1:2000).

Dacă a doua etapă de construcție a extins clădirea inițială către vest, a treia etapă a extins clădirea pe laturile de sud, vest și nord, constând din parter înalt și demisol. În fapt, camerele de la demisol sunt singurele care mai păstrează pardoseală (plăci ceramice în camerele construite în etapa a treia, scândură într-una din camerele construite în etapa a doua). În camerele cu pardoseală păstrată au fost descoperite două socluri de sobă, ca și scările de acces între parter și demisol și între demisol și beci, împreună cu grinzi de consolidare și piloni din beton armat.

În zona nucleului inițial a fost degajat un sistem conducte de canalizare din țeavă de plumb încastrate în jgheaburi din lespezi de piatră, care făceau parte din utilitățile clădirii de secol XIX și care au fost dezafectate și lăsate in situ ca urmare a unei modernizări.

S-a efectuat săpătură arheologică până la steril pe trei suprafețe, în interiorul clădirii: în cele două camere din colțul SE al clădirii, ca și imediat la nord de gârlici, în spațiul dintre fundația nucleului inițial și cea a etapei a II-a de construcție. În suprafețele a și b s-au efectuat sondaje de verificare a adâncimii de fundare a zidurilor, constatându-se că acestea sunt fundate inegal, deși zidăria este țesută la toate colțurile. De asemenea, s-a descoperit un arc de descărcare în fundația zidului adiacent la N suprafeței a.

În suprafața a au fost identificate două complexe (Gr.6 și Gr.7), care au fost cercetate până la capătul inferior, la -3,75 m. În interiorul suprafețelor a și b a fost identificată unitatea stratigrafică D, între -0,55 și -1,25 m. În interiorul suprafeței a au fost descoperite 5 monede, M4 în nivelul D, M5 și M7 în Gr.6, M3 și M9 în Gr.7. Din cele două gropi au fost recuperate fragmente ceramice rulate databile în secolele XVII-XIX, ca și fragmente de oase de animale.

În suprafața c a fost identificat un complex (C.I-II/1), descoperit la demontarea martorului dintre S I și S II. Acesta constă dintr-un cuptor prins în cea mai mare parte sub fundațiile clădirii. Din acesta s-au păstrat peretele calcinat și o parte din coșul de fum, iar la golirea conținutului s-a recuperat un fragment de vas, ars secundar, din pastă roșie grunjoasă, al cărui profil sugerează datarea în prima jumătate a secolului al XV-lea, pe baza analogiilor cu ceramica descoperită în Iași, punctul „Cinema Victoria”[1] și punctul „UCECOM”[2].

Concluzii.

Cercetarea arheologică preventivă de la monumentul IS-II-m-B-03692 (Stradela Albă Nr. 1) a produs trei rezultate majore:

  1. Au fost degajate ruinele monumentului distrus și au fost identificate etapele de construcție ale acestuia, confirmând că prima clădire din piatră ridicată pe acest teren coincide ca plan cu forma arătată de planul din 1844. În același timp, s-a constatat cu certitudine distrugerea iremediabilă a monumentului istoric, modalitățile de reconstrucție sau reabilitare într-o oarecare formă a acestuia fiind cu mult dincolo de competența cercetării arheologice preventive.
  2. Coroborarea contextului descoperirilor monetare cu stratigrafia și cu izvoarele cartografice și documentare a relevat modul în care evoluat cimitirul bisericii Albe. În acest sens, putem afirma că, înainte de transferul mormintelor din cimitir la Eternitate cu ocazia refacerii bisericii, în 1887, și de reducerea consecutivă a incintei acesteia, a mai existat o astfel de reducere a incintei ante 1819, foarte probabil legată de refacerea bisericii în 1764. Descoperirea mormântului deranjat din S I arată că vechiul cimitir (ante 1764) se întindea până în apropierea uliței ce urma traseul Străzii Pădurii. Abundența de monede descoperite în contexte secundare și terțiare databile stratigrafic în secolul al XIX-lea demonstrează că solul „reciclat” folosit la terasare înainte sau în timpul ridicării primei construcții de aici a provenit din cimitirul parțial dezafectat al vechii biserici Albe, monedele fiind separate de contextul funerar odată cu extracția osemintelor și transferate odată cu pământul de umplutură. Prima construcție este ridicată pe terenul de la marginea cimitirului, care apare ca îngrădit separat pe planul lui Bayardi (1819), fiind vândut, cel mai probabil, cu ocazia reconstrucției bisericii în 1764.
  3. Descoperirea unui foarte probabil nivel de locuire de secol XV, atestat de ceramica din cuptorul descoperit în suprafața c, coroborată cu monedele de început de secol XV descoperite context secundar în umplutura șanțului de fundație de la finele secolului al XIX, la 7 m de cuptor.

[1] Repertoriul Arheologic al Județului Iași, vol. 1, Iași, 1984, p.288, fig.27/66.

[2] Al. Andronic, Eug. Neamțu, Descoperiri arheologice pe teritoriul orașului Iași în anii 1956-1960, în Arheologia Moldovei, 2-3 (1964), p.415, fig.3/5