Cercetare arheologică Elena Doamna Nr.31

1939 — 1945
În urma solicitării reprezentanţilor unui investitor local de a realiza o cercetarea arheologică preventivă pentru terenul aflat pe str. Elena Doamna, nr. 31, din Iaşi, a fost încheiat un contract între societatea respectivă şi Academia Română – Filiala Iaşi / Institutul de Arheologie.
Cercetarea arheologică preventivă s-a desfășurat pe un teren situat în perimetrul sitului „Centrul Istoric al Municipiului Iași”, LMI IS-I-s-A-03504, la circa 80 m SSV de biserica Albă („Schimbarea la Față”, fostă „Nașterea Maicii Domnului”, 1750, IS-II-m-B-03693), dar şi în imediata proximitate a numeroase alte monumente şi situri incluse în Lista Monumentelor Istorice.
Localizare

Din punct de vedere topografic, terenul este localizat pe terasa inferioară a Bahluiului, pe interfluviul Bahlui-Cacaina, la marginea versantului vestic al văii Cacainei. Locuirea medievală în zona obiectivului apare în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. În secolele XVII-XVIII zona este ocupată de locuințe și ateliere de meșteșugari ocupați în prelucrarea pielii (tăbăcari, curelari, șelari, băibărăcari), mulți dintre aceștia fiind armeni. După jumătatea secolului al XVIII zona este locuită cu precădere de mici comercianți și meșteșugari evrei, fiind utilizată frecvent în secolele XVIII-XIX ca loc de depozitare a molozului și a gunoaielor din oraș, cu scopul extinderii terasei.

Documentele cartografice cele mai timpurii care oferă o imagine cât de cât credibilă asupra locuirii în această zonă sunt Planul inginerului Bayardi (1819) și Planul orașului Iași al lui Grigore Bejan (1844). Documente cartografice de secol XIX arată prezența unor construcții pe terenul supus cercetării, dar care nu coincid ca amprentă cu imobilul supus demolării înainte de începerea cercetării arheologice preventive.

Ca și alte obiective din zonă, a suferit ca urmare a depozitării molozului și gunoiului din oraș, marginea terasei fiind extinsă în acest fel cu 20 m, stratul de moloz/gunoi ajungând în unele puncte și la 2 m grosime. Repertoriul Arheologic al Județului Iași menționează descoperirea, în apropiere, la Nr. 19, de ceramică de secol XVI și XVII[1]. Terenul cercetat se află la 70 m E de punctul „Hotel Europa”, locul descoperirii unui atelier de bijutier datat în prima jumătate a secolului al XVII-lea, distrus prin incendiere, cu un inventar bogat și divers, care include un ceas solar de buzunar realizat la Nuernberg la sfârșitul secolului al XVI-lea[2].

Scopul principal al investigațiilor a fost acela de a corobora datele de ordin arheologic cu informaţiile obţinute din sursele narative, publicate sau inedite, demers care ar augmenta baza documentară a istoriei acestei zone din cuprinsul târgului medieval.

Tehnica de săpătură. Metodologia de lucru a vizat cercetarea unei suprafeţe cât mai mari din perimetru, fiind condiționată de existența unei clădiri, care a fost demolată înainte de începerea cercetării preventive.

Astfel, în prima fază s-au trasat o casetă (Cas. A, 6 m × 9 m) în colțul de SV al terenului și o secțiune (S1, 4 m × 35 m, VSV-ENE) urmărindu-se cercetarea zonelor neafectate de construcția modernă (Pl. I-III). Dat fiind că terenul cercetat și proprietatea învecinată de la N de acesta sunt deținute de același proprietar, s-a cerut permisiunea demontării gardului care le separă și extinderea cercetării sub traseul gardului, permisiune acordată de proprietar. Astfel, la N de S1 a fost deschisă o casetă (Cas. B, 4 m × 6 m), prelungită apoi spre ENE sub forma secțiunii S2. Între secțiuni s-au păstrat inițial martori de 2-3 m, ulterior, după înregistrarea indicilor stratigrafici şi a complexelor arheologice, aceştia fiind îndepărtaţi pentru investigarea situaţiilor surprinse în malurile de pământ respective. Restul terenului neafectat de construcția modernă a fost cercetat prin deschiderea casetei C (6 m × 6 m, în colțul de SE al terenului), iar casetele D și E au fost deschise în centrul terenului pentru investigarea fundațiilor construcției moderne și a elementelor anterioare acesteia.

După evacuarea completă a molozului rezultat din demolarea construcției moderne, s-a intervenit în straturi subțiri până la solul steril din punct de vedere arheologic (argilă galben-cenușie, nisipoasă, în această zonă). De asemenea, s-a urmărit cu foarte mare atenție apariția eventualelor complexe arheologice și s-a insistat pe realizarea profilelor și identificarea nivelurilor stratigrafice pentru stabilirea cronologiei în zonă şi a raporturilor diacronice între diverse situaţii, elemente arhitectonice şi complexe identificate. Adâncimea până la care s-au săpat secțiunile și s-a efectuat săpătura în suprafață a variat de la -5,00 m (în centrul terenului, partea centrală a S1 și în Cas. D) la -2,50 m (în restul săpăturii), datorită pantei accentuate antropic a terenului, ca urmare a construcției unui demisol și unui garaj pentru clădirea modernă, în jumătatea de est a terenului.

Rezultatele cercetărilor arheologice.

Caseta A

În colțul de SV al casetei a fost descoperit un complex (A.1) constând dintr-o pată cvasi rectangulară de arsură (lipitură calcinată, tăciuni) la -1,10 m. Excavarea în suprafață a complexului, în straturi de câte 5 cm a relevat că acest complex este colțul unei locuințe distruse prin incendiere, restul locuinței aflându-se sub gardul proprietății și trotuarul de E al străzii Elena Doamna. Distrugerea locuinței a fost datată cu o monedă (M1)[3] descoperită în stratul de arsură care căpăcuiește complexul, un solidus polonez emis de Ioan Cazimir pentru Lituania în 1652-1654. Locuința a fost construită tăind o groapă surprinsă în profilul S al casetei A, din umplutura căreia au fost recuperate fragmente ceramice specifice secolului al XVII-lea, precum și o monedă de la începutul secolului al XVII-lea (M2)[4]. Locuința a funcționat în prima jumătate a secolului al XVII, după cum atestă monedele M5[5] și M6[6], descoperite în apropierea podelei locuinței, sub resturile calcinate ale pereților.

Descoperirea unei aglomerări consistente de lipitură arsă repetat și cahle specifice secolului al XVII-lea, în colțul de SV al locuinței sugerează că aici se afla soba, a cărui postament este prins, foarte probabil, sub profilul S al casetei, adiacent limitei proprietății.

Pereții de VNV și ESE ai locuinței (1,85 m și 3,10 m, respectiv) au fost surprinși parțial în săpătură sub formă de fragmente carbonizate de scândură in situ și fragmente carbonizate de stâlpi și bârne prăbușite în interiorul locuinței, împreună cu fragmente mari de lipitură calcinată purtând amprente de stâlpi și scândură. Un fragment masiv (1m × 0,40 m) de perete a fost descoperit în poziție verticală, basculat la 180°, în apropierea intrării, aflate pe latura de VNV. În afară de fragmentele de pereți, în interiorul locuinței a fost descoperită, în molozul calcinat, ceea ce pare a fi o fereastră din ochiuri de sticlă romboidale, circulare și pătrate, prinse cu rame subțiri din plumb. Au fost recuperate 9 ochiuri de geam întregi (suprafața medie de 12 cm²) și un număr de fragmente de sticlă și lamele din plumb.

Stratul de lipitură arsă și tăciuni care închide complexul A.1 a apărut la adâncimea de -1,35 m față de nivelul actual de călcare, iar podeaua locuinței a fost interceptată la -2,10 m față de nivelul actual de călcare. De aici rezultă că locuința a fost una de tip adâncit, cu podeaua săpată la aproximativ 60 de cm sub nivelul de călcare medieval. Resturile de lemn carbonizat de la pereți, ca și fragmentele de lutuială calcinată, arată că locuința era construită în cununi din bârne de 8-12 cm diametru, cu stâlpi în punctele cheie de rezistență, partea săpată fiind căptușită cu scânduri. Pereții erau acoperiți la interior cu un strat gros de lutuială cu pleavă măruntă.

Locuința a funcționat probabil și ca atelier, principala ipoteză fiind că era legat de producția/vânzarea de chimicale/vopseluri pentru tăbăcarii, băibărăcarii și șelarii din zonă. Această ipoteză este susținută de descoperirea unui recipient semisferic din tablă de cupru cu ramă din fier (aproximativ 50 cm diametru), a unui talger de balanță din cupru (5 cm diametru), precum și a unei mici vetre pe batiu cubic cruțat din lutul podelii (40×40×40 cm) care mai păstra fragmente puternic arse din pirostrii din fier, sudate în incendiu de un mic vas ceramic (creuzet?).

Din interiorul locuinței au mai fost recuperate și fragmente ceramice și câteva vase parțial întregibile, databile în secolul al XVII-lea.

La marginea de E a casetei a fost surprins un fragment de fundație din piatră (complexul A.2) distrus de o groapă modernă. Nici complexul nici groapa nu au produs materiale arheologice, iar stratigrafia a relevat doar că fundația a fost săpată în argila sterilă ia grapa modernă a fost săpată de la fața nivelării asociate construcției clădirii moderne.

Stratigrafia casetei A a relevat faptul că întreaga zonă a fost folosită ca lutărie, în intervalele dintre fazele de locuire terminate de incendii, gropile de lut fiind umplute apoi cu molozuri provenite din oraș. Dintr-o astfel de groapă a fost recuperată o monedă de la sfârșitul secolului XV-lea – începutul secolului al XVI-lea (un denar unguresc emis probabil de Matia Corvin (a doua jumătate a secolului al XV-lea)[7], foarte probabil în poziție secundară sau terțiară.

Secțiunea S1

Excavarea secțiunii S1 a relevat existența a două bazine cu ziduri din piatră, complexele S1.1 și S1.2. Aceste construcții nu au o funcție discernibilă, în afară de cea de cămine de colectare/drenaj, fiind săpate cel mai probabil în secolul al XIX-lea. Ambele complexe sunt rectangulare, primul (S1.1, 4,3 m× 1,9 m la interior) având latura lungă orientată NNV-SSE, iar al doilea (S1.2, 2,3 m × 4,8 m la interior) având latura lungă orientată VNV-ESE. Ambele construcții sunt adânci (aproximativ -7,5 m față de nivelul actual de călcare, cu baza de argilă naturală și au fost înglobate în fundațiile clădirii moderne. Ambele complexe au fost umplute cu moloz și gunoaie moderne (inclusiv veselă modernă – sec. XX – din ceramică și sticlă).

În profilul sudic al secțiunii S1 au fost surprinse fundațiile construcției moderne, cu cel puțin două faze, cea mai recentă înglobând pereții celor două bazine. Cu excepția capătului vestic al secțiunii, săpătura din S1 s-a făcut în moloz modern (secolele XIX-XX) stratificat compact.

Caseta B/Secțiunea S2

Caseta B a fost trasată pe limita proprietății, sub fundația din beton a gardului. Cercetarea a surprins un canal din piatră (Complexul B.1, 1,8-2 m lățime, 1,7 m înălțime la cheia de boltă) acoperit cu boltă din cărămidă, parțial prăbușită, care suprapunea fidel traseul unui pârâu identificat pe planul din 1844 și care era la momentul respectiv limită de proprietate. Cercetarea a relevat faptul că respectivul canal a fost construit săpându-se în straturile de aluviuni și de gunoaie, urmând firul apei. În prezent canalul este umplut cu pământ purtat și moloz modern. Pentru definirea corectă a traseului canalului, caseta B a fost prelungită spre E, sub forma secțiunii S2. Canalul a fost întrerupt de fundațiile din ciment și piatră ale demisolului clădirii moderne ( a doua jumătate a secolului al XIX-lea). Complexul B.1 este anterior complexelor S1.1 și S1.2, fiind construit după 1844 dar înainte de 1857 (nu mai apare pe planul orașului Iași al lui Peytavin). Din umplutura șanțului săpat pentru construcția canalului au fost recuperate două pipe fragmentare, databile la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui următor, alături de fragmente ceramice specifice aceleiași perioade.

Caseta C

Caseta C a fost trasată pentru a cerceta partea de SE a terenului. Datorită intervenției antropice (terasare în amonte, excavare, construcția garajului) stratul de cultură care ar fi putut fi atribuit secolului al XVII-lea lipsește. Diferența de altitudine dintre nivelul de călcare actual din zona casetei A și cel din zona casetei C fiind de aproximativ 1,80 m. Drept consecință, în zona casetei C argila sterilă dpdv. arheologic este suprapusă direct de un strat consistent de moloz modern, care este, la rândul lui, acoperit de un strat vegetal subțire. Prezența gropilor de lutărie săpate în argila naturală a fost evidențiată și în această casetă, una dintre acestea (Complexul C.1) având la bază un schelet fragmentar de cal și fragmente ceramice de secol XVII.

Caseta D

Caseta D a fost trasată pentru verificare stratigrafiei fundațiilor construcției moderne, pe latura sudică a acesteia, fiind amplasată între casetele A și C. Ca și în zona casetei C, amenajarea terenului a produs o răzuire straturilor culturale și o nivelare cu moloz modern. Ca și în cazul celorlalte casete, argila sterilă este străpunsă de gropi de lutărie, din a căror umplutură au fost recoltate fragmente ceramice de secol XVII, XVIII și XIX.

[1] V. Chirica, M. Tanasachi, Repertoriul arheologic al judeţului Iaşi, vol. I-II, Institutul de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol”, Iaşi, 1984 (I), 1985 (II).

[2] Cercetare efectuată de Institutul de Arheologie Iași în 2000, de Victor Spinei, Vasile Chirica, Costel Chiriac și Costică Asăvoaie.

[3] Polonia: Lituania, Ian Kazimir; szelag, Vilnius, 1652-1654; Kopickiy p. 159, nr. 3581-3585; Gumowski, p. 154, nr. 1860-1863; 0,18 g; 13×15 mm. (dr. Lucian Munteanu).

[4] Suedia, szelag, Gustav Adolg, Riga, 1627; 0,50 g; 15×16. (dr. Lucian Munteanu).

[5] Polonia, Coroana, Sigismund III, szelag, 1625; 0,46 g; 16 mm. (dr. Lucian Munteanu).

[6] Polonia, Coroana (Marienburg), Sigismund III, szelag, 1596; 0,21 g; 14×16 mm. (dr. Lucian Munteanu).

[7] Ungaria, denar, secolul XV (posibil Matei Corvin, caractere latine); 0,30 g; 15×16 mm. (dr. Lucian Munteanu).

Curabitur sed iaculis dolor, non congue ligula. Maecenas imperdiet ante eget hendrerit posuere. Nunc urna libero, congue porta nibh a, semper feugiat sem. Sed auctor dui eleifend, scelerisque eros ut, pellentesque nibh. Nam lacinia suscipit accumsan.

Reprehenderit in voluptate velit esse cillum dolore eu fugiat nulla pariatur int occaecat cupidatat non proident.

Detaliu cu ochiurile de geam in situ.

Complexul A.1: conturul locuinței, pereții prăbușiți în interior și resturile de lemn carbonizat.

Recipientul din tablă de cupru descoperit în locuința A.1.

Vas ceramic prins în molozul calcinat al pereților locuinței A.1.

Caseta C, detaliu cu complexul C.1.

Bazinul de vest (S1.1) din secțiunea S1 și canalul colector din caseta B (complex B.1) după degajare.

Concluzii

Terenul situat la adresa Str. Elena Doamna Nr. 31 din Iași a confirmat imaginea despre periferia meșteșugărească a târgului medieval Iași, materialele recuperate din complexul A.1 fiind suficient de bogate și interesante pentru a contribui pe viitor atât la întregirea imaginii pe care o avem despre orașul medieval, cât și la îmbogățirea colecțiilor Muzeului de Istorie a Moldovei și la completarea expoziției de bază, la sectorul referitor la vechiul oraș Iași.

Complexele descoperite în secțiunile S1 și S2 și în caseta B oferă informații interesante și noi despre activitatea edilitară în Iași la mijlocul secolului al XIX-lea. Canalul deversor boltit (complexul B.1) oferă o primă mărturie, la Iași, despre modalitatea aceasta de a „închide” un curs de apă în interiorul orașului în momentul în care creșterea demografică îl transformă în canal colector de dejecții și de a reda terenul respectiv dezvoltării urbanistice. Din experiența noastră, această tehnică începe să fie sistematic folosită în Europa centrală și occidentală începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea. Exemplul de la Iași este unul deosebit, nu atât prin cronologie, ci prin alegerea implementării în cazul unui curs de apă cu o energie a pantei suficiente pentru un drenaj natural.